Cristi Negru încă n-a semnat cu Dacia Mioveni

Lotul echipei CS Mioveni îşi contiuă pregătirile începute cu 10 zile în urmă pe stadionul din Ştefăneşti, cu noul antrenor Cristi Negru. Tânărul tehnician de la CS Mioveni încă n-a semnat contractul cu clubul, dar o va face în zilele următoare

Obiectivul pe care Cristi Negru îl va avea împreună cu echipa, este clasarea pe unul din locurile 1-6, dar referirea este certă: promovarea în Liga I. Actele se vor parafa zilele următoare după ce preşedintele clubului Ion Ţuţală şi directorul sportiv Răzvan Tunaru vor reveni din concediile de odihnă în care sunt acum.

Programul campionatului sa va decide luni, 2 august

Programul campionatului din Liga a II-a va fi tras la sorţi luni, 2 august la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal. Tot atunci se va fixa şi programul campionatului pentru seriile din Liga a III-a. „Pentru noi este mai bine că Pandurii Tg. Jiu nu va mai juca în Liga a II-a. Mai mult ca sigur, Pandurii ar fi făcut parte din aceeaşi serie cu CS Mioveni, şi ar fi fost un adversar foarte puternic de care am scăpat acum”, spunea oficialul clubului CS Mioveni, Gheorghe Şerban.

Echipa mai are nevoie de trei jucători: un portar, un mijlocaş la închidere şi un atacant

Despre actualul stadiu de pregătire al echipei, antrenorul Cristi Negru declară că „ne pregătim cât putem de bine la Ştefăneşti, cu câte două antrenamete zilnice. Suntem într-un semi-cantonament de trei zile, şi sperăm ca de luni să plecăm la Sinaia pentru o pregătire centralizată, care va fi baza evoluţiilor pentru campionatul următor în care vrem să avem o evoluţie cât mai bună. Mai avem nevoie de câţiva jucători şi sperăm să îi putem transfera. Vrem să acoperim neapărat posturile de portar, mijlocaş la închidere şi un atacant”. Echipa a rămas practic descoperită pe postul de mijlocaş la închidere după plecarea lui Dan Nistor la Internaţional Curtea de Argeş, acum la Pandurii Tg. Jiu. Cum şi atacanţii Claudiu Ionescu, Milorad Bukvici şi Laurenţiu Boroiban au plecat de la echipă, este nevoie stringentă de cel puţin un jucător pentru acest post, iar portarul Iulian Ilie are 38 de ani, trebuie să aibă şi el un înlocuitor de nădejde.

Lasă un comentariu