„Nu aduc jucători la număr”

La sfârşitul stagiului de pregătire de la Câmpulung Moldovenesc, Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani, s-a arătat mulţumit atât de condiţii, cât şi de randamentul elevilor săi. În schimb, tehnicianul nu este foarte satisfăcut de jocurile amicale din această vară, mai ales că au picat şi cele două partide care trebuiau să se dispute cu Poli Iaşi.

Sunteţi mulţumit de condiţiile de pregătire?
Condiţiile au fost în regulă, atât în ceea ce priveşte pregătirea, cât şi cele de cazare şi masă. Din punctul acesta de vedere nu am avut nicio problema. Temperatura a fost cam ridicată, dar ne-am adaptat. Cât priveşte jucătorii, au făcut o pregătire bună şi sunt mulţumit de randamentul lor. Nu e prima oară când merg în cantonament cu FC Botoşani. Acesta este al treilea cantonament.

Amicalul cu Ceahlăul a fost un meci relevant?

Pot spune că nu a fost deloc relevant. Cei de la Ceahlăul au început mult înaintea noastră pregătirea, aveau câteva meciuri amicale disputate şi a fost util mai mult pentru ei decât pentru noi.

Au apărut probleme medicale?
Ghiceanu este singurul care are probleme si astăzi va merge la Bucureşti pentru a fi examinat de medicul naţionalei, Pompiliu Popescu. El acuză o durere în zona inghinală de la meciul cu Ceahlăul. De asta eu nu sunt adeptul meciurilor amicale în timpul cantonamentelor. Au fost câţiva jucători care au acuzat mici probleme medicale, dar nu este ceva grav.

Vor mai fi cele două jocuri de pregătire cu Poli Iaşi?
Am discutat cu Ionuţ Popa, dar problema este că nu avem când să jucăm cu ei aceste două amicale. Ei sunt acum în primul cantonament, apoi pleacă în Austria, unde vor avea o serie de meciuri de pregătire.

Căutaţi alţi adversari?
Avem cu cine să jucăm două-trei meciuri amicale, dar eu îmi doream să am adversari mai puternici. Urmează ca miercuri să jucăm cu Gloria Buzău la Târgu Neamţ şi vedem ulterior dacă vom reuşi să programăm vreun amical cu o echipă de Liga a II-a.

Kone ar putea reveni la Botoşani. V-ar ajuta o astfel de achiziţie?

Orice jucător valoros este un câştig pentru echipă. Dacă va veni este foarte bine pentru că întărim compartimentul ofensiv.

Vă mai doriţi şi alţi jucători?

O să vedem dacă mai putem aduce un fundaş dreapta. Dacă vom găsi un jucător valoros îl vom aduce. Nu aduc jucători la număr.

UTA s-a reunit, învăluită de incertitudine

Roland Nagy şi Dan Stupar au avut 16 oameni la primul antrenament al campaniei 2010-2011.

Cei doi antrenori i-au convocat pe toţi jucătorii aflaţi sub contract cu UTA, adică portarul junior Bodea şi jucătorii de cîmp Pocuca, Bumbac, Fl. Gîlcă, V. Botiş, Draia, Mutulescu, V. Apostol, M. Roman, Polgar, plus Pascariu şi Pecarov, care nu şi-a găsit alte angajamente.

Atletico Arad i-a pus la dispoziţie pe Chindriş şi Purece, care au jucat pentru UTA şi sezonul trecut. A fost şi George Ţucudean, a cărui situaţie încă nu e limpede. El aparţine Gloriei Arad, dar Dinamo a anunţat că l-a transferat. Fotbalistul a ales să nu meargă însă la echipa lui Andone şi ar putea rămâne la UTA.

Singura noutate 100% e Flavius Pavel, fotbalist dorit de Ionuţ Popa vara trecută, dar transferul n-a reuşit atunci.

„Sperăm că în 2-3 zile situaţia să se lămurească”, a spus Roland Nagy, care n-a ascuns că UTA nu a renunţat la Ionuţ Popa, dorit de Poli Iaşi.

Arădenii vor mai avea fotbalişti în probe zilele următoare, iar săptămîna viitoare e preconizat un cantonament la Moneasa.